OBIECTIVE GENERALE ale proiectului

Proiectul este structurat în concordanţă cu obiectivele Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare II şi are ca obiective strategice:

  • Concepția şi realizarea unor instalații moderne de tratare şi valorificare a deşeurilor rezultate din industria prelucrării pieilor şi blănurilor având ca noutate utilizarea componentelor utile în domeniul energetic.
  • Întărirea societăţii de cercetare din România printr-o bună concentrare a instituţiilor, materialelor, resurselor umane şi acţiunilor suport, corelate cu priorităţile Uniunii Europene şi României şi integrarea în aria de cercetare Europeană.
  • Dezvoltarea unei societăţi competitive, dinamice şi economice cu scopul de a realiza performanţe bune în domeniul susţinerii pe termen lung a cerinţelor şi strategiilor de dezvoltare în societatea Europeană.
  • Modul de a realiza aceste obiective este îmbunătăţirea sinergiilor între partenerii participanţi la proiect prin mobilizarea resurselor materiale şi umane deja existente, stabilind ţinte şi lărgind frontierele cunoaşterii într-o topică aleasă. Prin obiectivele stabilite se încearcă răspunderea la obiective ştiinţifice şi tehnice ale Planul National de Cercetare, Dezvoltare și Inovare II.

OBIECTIVE PRINCIPALE

  • Dezvoltarea de metode inovative de tratare şi valorificare a deşeurilor rezultate din tăbăcării: identificarea metodelor de utilizare a grăsimilor separate din deșeurile de piele crudă ca şi biocombustibil folosit la antrenarea unui motor auto, proiectarea bioreactorului de co-digestie a nămolului rezultat din epurarea apei uzate şi a grăsimilor în vederea obţinerii de biogaz.
  • Identificarea şi analiza proceselor tehnologice de separare a grăsimilor şi proteinelor din apa uzată.
  • Determinarea impactului economic şi social al rezultatelor proiectului, în special al metodelor de valorificare a deşeurilor rezultate în activitatea de transformare a pielii brute în piele finită. Se va urmări nivelul de performanţă în cazul utilizării energetice a bio-deșeurilor rezultate.
  • Identificarea situaţiilor de risc la explozie care pot surveni în reactorul de biogaz.
  • Oferirea unei surse de cunoaştere, instruire şi experienţă la nivel internaţional pentru organizaţiile implicate în educaţie şi cercetare, precum şi scopul de a susţine o dezvoltare reală, consolidare şi integrare în reţeaua românească de excelenţă în domeniul energiei regenerabile obținută din bio-deșeuri şi, de asemenea, accelerarea integrării din punct de vedere tehnic în societatea românească şi europeană.
  • Oferirea de răspunsuri legate de tehnologia sistemelor de ardere moderne şi modificarea atitudinii societăţii prin diseminare inteligentă.
  • Deschiderea de noi oportunităţi în dezvoltarea cercetării interdisciplinare naţionale şi internaţionale în parteneriate europene
  • Îmbunătăţirea potenţialului românesc în a-şi însuşi cunoştinţe, rezultate şi experienţa în răspândirea cunoştinţelor dobândite legate de tehnologia instalaţiilor de valorificare energetică a deșeurilor de la prelucrarea pieilor și blănurilor, stimularea societăţilor comerciale în scopul implementării tehnologiei în societatea românească şi europeană.
  • Contribuţie la strategia de instruire a tinerilor cercetători în domeniile conexe prezentului proiect cu scopul de a îmbunătăţi performanţele şi experienţa ştiinţifică a organizaţiilor de cercetare–dezvoltare din România şi de a întări reţelele ştiinţifice în vederea integrării lor în parteneriate interne şi internaţionale.

OBIECTIVE ŞTIINŢIFICE ŞI TEHNICE

  • Instalarea, optimizarea şi testarea separatorului şi concentratorului de grăsimi şi proteine din apa uzată în vederea arderii.
  • Instalarea, optimizarea şi testarea instalaţiei de co-digestie grăsimi – nămoluri pentru obţinerea de biogaz.
  • Evaluarea tehnică şi monitorizarea acestor sisteme în condiţii de operare continuă.
  • Diseminarea ştiinţifică a noilor cunoştinţe dobândite asupra instalaţiilor de valorificare energetică a deșeurilor din tăbăcării, precum şi identificarea oportunităţilor de implementare a rezultatelor proiectului spre exploatare către potenţiali utilizatori.

Astfel, prin implementarea proiectului se vor concretiza următoarele aspecte:

  1. tehnologia inovativă de obţinere a biogazului şi biocombustibilului pentru valorificare energetică superioară în scopul producerii energiei necesare desfăşurării proceselor de prelucrare a pieilor şi blănurilor în tăbăcării, astfel se realizează transferul direct în practica socio-economică;
  2. realizarea competitivităţii pe plan global a ramurii de prelucrare a pieilor şi blănurilor în care România are experienţă seculară şi realizarea competitivităţii microintreprinderilor româneşti la nivel European;
  3. rezultatele ştiinţifice şi tehnologice de vârf obţinute vor fi diseminate reviste cu impact internațional, comunicate în cadrul unor conferinţe naţionale şi internaţionale din domeniu;
  4. creşterea competitivităţii economiei româneşti prin soluţii inovative de valorificare a resurselor naturale la nivelul IMM-urilor angrenate în proiect care vor prelua simultan cu inovările proceselor tehnologice şi practici de management economic eficient;
  5. creşterea calităţii sociale şi îmbunătăţirea condiţiei umane va fi demonstrată prin tehnologia inovativă prietenoasă şi fără pericol de explozii accidentale concomitent cu conştientizarea avantajelor managementului performant prin elaborarea de chestionare de impact.

În cadrul primei etape a proiectului “ Tăbăcărie Verde – Modalităţi de valorificare energetică a deşeurilor biodegradabile - TanGreen” cu denumirea „Modele conceptuale de valorificare energetică a deșeurilor din industria pieilor și blănurilor”, au fost realizate următoarele patru activităţi:

  • Activitatea 1.1 Concepte de protecția mediului la vectorii poluanți din ramura de prelucrare a pieilor și blănurilor;
  • Activitatea 1.2 Metode și instalații performante de valorificare energetică a deșeurilor;
  • Activitatea 1.3 Modele conceptuale de prevenire a poluării și de valorificare a deșeurilor din tăbăcării;
  • Activitatea 1.4 Realizare modele funcționale de echipamente aferente instalației de tratare și valorificare a deșeurilor din tăbăcării;
  • Activitatea 1.5. Elaborare tehnologii performante de tratare și valorificare a deșeurilor din tăbăcării.

În cadrul celei de a doua etape a proiectului “ Tăbăcărie Verde – Modalităţi de valorificare energetică a deşeurilor biodegradabile - TanGreen” cu denumirea „Realizarea de modele funcționale și demonstrative de tratare și valorificare energetică a deșeurilor din tăbăcării”, au fost realizate următoarele activităţi:

  • Activitatea 2.1 Elaborarea tehnologiilor performante de tratare și valorificare a deșeurilor din tăbăcării;
  • Activitatea 2.2 Pregătirea pentru experimentări a tehnologiei moderne de valorificare energetică a deșeurilor din tăbăcării;
  • Activitatea 2.3 Realizare modele funcționale de echipamente aferente instalației de tratare și valorificare a deșeurilor din tăbăcării.